Justus – Te Țin Aproape

Încă de mici eram de nedespărțit
Împreună de dimineața până seara-n asfințit
Când părinții ne chemau acasă plângeam
Fugeam împreună undeva, ne ascundeam
Ei ieșeau, ne căutau disperați
Noi ne amuzam, ei erau îngrijorați
Ne găseau, într-un final și ne pedepseau:
„Nu mai ieși afară mâine!” asta ne spuneau
Așa decurgea fiecare zi, asta eram, doar niște copii,
Mi-aduc aminte uneori, ne certam pe jucării
Ne-ntristam, dar ne-mpăcam a doua zi
Acum am crescut și tot mai mult ne-am apropiat
Am realizat că-mi ești un prieten adevărat
Niciodată n-ai uitat să fii lângă mine
Și eu voi fi mereu, la fel, lângă tine

Refren:
Tu ai fost singurul care mereu, mereu m-ai ajutat,
M-ai salvat atunci când am simțit că lacrimile m-au înecat
Au fost momente, grele peste care am trecut
Fără tine, lângă mine, sigur nu aș fi putut
În continuare te țin aproape, ca la început
Ești mângâierea, vina, care mi-a plăcut

Ce aveam de mult, avem și-acum dar mai intens
O prietenie strânsă și-un suflet imens
Eram copii și legam ceva ce poate nu credeam că va ajunge departe
Am trecut prin toate, pe zi sau noapte,
Oricând putem spune că: „ne știm din totdeauna!”
În momente grele ne-am întins unu-altuia mâna
Și au fost diverse momente prin care am trecut
Diverse sentimente, le-am împărtășit de la-nceput
Și iată-ne acum, niște copii avem un vis
Nouă ne-am promis că vom reuși
Și am scris aceste rânduri pentru cei ce sunt români
Sau vor fi prietenii, la care ții până viața se va sfârși
Știi cum poate să fie sentimentul de prietenie:
O siguranță, un refugiu pentru veșnicie
Nu e doar armonie, că nu suntem în povești
Chiar dacă ne mai certăm, ne-mpăcăm în timp ce clipești

Refren:
Tu ai fost singurul care mereu, mereu m-ai ajutat,
M-ai salvat atunci când am simțit că lacrimile m-au înecat
Au fost momente, grele peste care am trecut
Fără tine, lângă mine, sigur nu aș fi putut
În continuare te țin aproape, ca la început
Ești mângâierea, vina, care mi-a plăcut

Sunt momente-n care ai nevoie de o mângâiere
Sunt momente-n care plângi, și-ai vrea să simți plăcere
E bine să știi că e cineva care să-ți fie mereu aproape
O mână care să te ridice când simți că treci prin diferite etape
Care simți că te doboară..
E bine să știi că e cineva care face durerea să nu mai doară..
Te face să zâmbești un prieten scos din file de povești,
Ca o carte deschisă pe care poți cu ușurință s-o citești
Nu e întâmplător, un suflet ce îți promite,
RESPECT, AJUTOR, prin fapte, nu prin cuvinte
Fie c-am plâns sau că am zâmbit, mereu am fost de nedespărțit
Dar eu întotdeauna te-am ascultat,
Peste tot să trec, am reușit

Au fost momente, grele peste care am trecut
Fără tine, lângă mine, sigur nu aș fi putut
În continuare te țin aproape, ca la început
Ești mângâierea, vina, care mi-a plăcut..

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre o prietenie de lungă durată, încă din copilărie, subliniind importanța sprijinului reciproc în momentele dificile. Este un omagiu adus prietenului adevărat, cel care a fost mereu prezent și a oferit ajutor necondiționat.

Lasă un comentariu