Kitzy:
Câteodată simți că stai în loc și te apucă stresul
Te gândești, încerci să afli care e demersul
Dar degeaba, nimic nu-ți iese, ești pierdut
Cu amintirile prietenilor pe care i-ai avut
Cu care te-ai bătut, cu care ai crescut
Acum regreți și poate vrei să fie altfel
La fel decât în niciun fel
Ascultă-mă ce-ți spun, nu ești nebun
Ești doar pierdut fără al tău drum
Ascultă-mă ce-ți zic, nu-i nimic
Întotdeauna se poate mai rău, te ridic.
REFREN: (Kitzy)
Să cred în tine nu-i ușor
Și totul în lume-i trecător
Cu tine am sperat
Dar acum s-a terminat.
Pablo (JustUs):
Lacrimile n-ajung să te mai impresioneze deloc
Dar parcă ești confuz, te gândești și stai în loc
Nu te miști, ești în comă, stai încordat
Și te gândești că ce-a fost frumos s-a terminat
Că pentru un prieten ești întristat
Tu ai ținut la el, dar el acum a plecat, te-a uitat
Nu știi ce să faci, cum să te ridici
Dar o voce-ți spune-n minte „Nu te las să pici!”
Poate e cel mai bun prieten sau e conștiința ta
Ai vrea să fii puternic, să-ți crească ambiția
Că doar fum rămâne din ceva frumos
Nu uita că prietenia e un compromis periculos
Unde ai plecat? De ce ne-ai lăsat așa?
Nu te-ai gândit la mine, am rămas cu amintirea ta
N-are rost să vorbesc, subiectul e încheiat
Oare-ncerc să trec, să zâmbesc deși mă doare.
REFREN: (Kitzy)
Să cred în tine nu-i ușor
Și totul în lume-i trecător
Cu tine am sperat
Dar acum s-a terminat.
Chriss (JustUs):
Nu-i deloc ușor când știi că totul e trecător
Azi ai tot ce mâine nimic, totul alb negru, doar visul e-n culori
Odată cu gândul zbori în amintiri ce curg pe obraz
Când aveai cu cine-mpărtăși orice zâmbet și orice necaz
Acum sunteți doar voi, tu cu tine, cel realist
Și speri la bine, ești optimist, nu mai degrabă trist
Că toate vin, da toate trec
Deci dacă vin o să și plec
Chiar dacă o să regret
Indiferent voi fi absent
Pierdut în gânduri, vezi fericirea numai în monede
Și ce iubești nu-ți amintești, deci nu te pierde
Nu crede în cuvinte, că toate pot fi spuse-ncât să cazi
Gândește-te la mâine prin ce decizie iei azi
Că dacă pici la fund mereu ajungi să fii din nou la mal
Când în ziua de azi normal e tot ce-i imoral
Și vreau să sar peste tot în ce-aș putea să cad
Și sper s-ajung în rai după o viață întreagă trăită-n iad.
REFREN: (Kitzy)
Să cred în tine nu-i ușor
Și totul în lume-i trecător
Cu tine am sperat
Dar acum s-a terminat.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre natura efemeră a lucrurilor și a relațiilor. Exprimă sentimente de pierdere, regret și dezamăgire față de trecerea timpului și de finalul unor prietenii, dar și speranța de a depăși momentele dificile.