Justus – Doar O Rază

JustUs – Doar o rază.
Visam la acel ceva
care să mă ducă departe undeva
visam la ea
visam la cea
care să mă facă să simt dragostea
am vrut o mângâiere
nu doar un gest ce s-a simțit
și n-am înțeles când și cum m-ai amețit
un drum fără rost tu unde-ai fi de mâine ai spune
să mă grăbesc să te găsesc că soarele apune
printre raze te-am zărit și lumina m-a cuprins
deși orbit m-am apropiat și te-am atins și ai aprins
tot ce până acum în mine a fost stins
și m-am convins soarele spre tine m-a împins
nu e un vis ești chiar în fața mea te simt
ești îndrumarea mea când mă pierd în labirint
nu sunt doar vise ce îmi poruncesc un somn etern
dar sentimente reale pe care în suflet ți le aștern.
doar o rază i-am șoptit soarelui când mi-am dorit
spre tine mi-a luminat calea și apoi eu te-am aflat (x2).
și acum că te am nu mai cer decât atât
fiecare zi cu tine să fie un nou început
c-un sărut m-ai vrăjit m-am pierdut
parcă o rază de lumină mi te-a scos în cale
stau și mă întreb și acum – e adevărat oare?
Ce se întâmplă între noi că totul merge bine
Parcă e un vis frumos ce nu vreau să se termine
și de-ar fi să mă trezesc să te văd dormind
să nu pleci vreodată de tine depind
de tine mă prind cu tine mă simt fericit
nu știu dacă mă crezi tu ești tot ce mi-am dorit
ești tot ce am căutat și te-am găsit îți promit că nu o să greșesc
și nu te mint știi că îmi place să adorm mereu cu vocea ta în gând
și nu suport atunci când te văd plângând.
doar o rază i-am șoptit soarelui când mi-am dorit
spre tine mi-a luminat calea și apoi eu te-am aflat x3

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimentul de a găsi dragostea adevărată, ca pe o rază de lumină care ghidează și aduce fericire. Vorbește despre dependența emoțională și dorința de a petrece fiecare zi alături de persoana iubită, văzând-o ca pe un vis devenit realitate.

Lasă un comentariu