Pentru toate dățile în care mi-ai stricat ziua
Și pentru toate cluburile în care intri folosindu-mi numele
Crezi că mi-ai frânt inima
Oh, fato, pentru numele lui Dumnezeu
Crezi că plâng
Oh, Doamne, oh, ei bine, nu o fac.
Și nu am vrut să scriu un cântec
Pentru că nu vreau ca cineva să creadă că încă îmi pasă, nu o fac
Dar tu încă mă suni
Și iubito, eu voi merge mai departe.
Și eu tot cred că tu ești ceva ce nu vreau să rețin
Poate ar trebui să știi asta
Mama nu te place și ea place pe toată lumea
Și niciodată nu-mi place să admit că am greșit
Și am fost atât de ocupat cu locul de muncă
Nu am văzut ce se petrecea
Dar acum știu
Dorm mai bine singur.
Pentru că dacă îți place așa de mult cum arăți
Oh iubito, ar trebui să mergi și să te iubești
Și dacă tu crezi că încă mă mai agăț de ceva
Ar trebui să mergi și să te iubești.
Când mi-ai spus că-mi urăști prietenii
Singura problemă era la tine, nu la ei
Și de fiecare dată când mi-ai spus că opinia mea este greșită
Și ai încercat să mă faci să uit de unde am plecat.
Pentru toate dățile când m-ai făcut să mă simt mic
M-am îndrăgostit, acum nu mă mai tem de nimic
Nu m-am simțit niciodată atât de josnic ca atunci când eram vulnerabil
Am fost un fraier că te-am lăsat să-mi dobori zidurile?
Și nu am vrut să scriu un cântec
Pentru că nu vreau ca cineva să creadă că încă îmi pasă, nu o fac
Dar tu încă mă suni
Și iubito, eu voi merge mai departe.
Și eu tot cred că tu ești ceva ce nu vreau să rețin
Poate ar trebui să știi asta
Mama nu te place și ea place pe toată lumea
Și niciodată nu-mi place să admit că am greșit
Și am fost atât de ocupat cu locul de muncă
Nu am văzut ce se petrecea
Dar acum știu
Dorm mai bine singur.
Pentru că dacă îți place așa de mult cum arăți
Oh iubito, ar trebui să mergi și să te iubești
Și dacă tu crezi că încă mă mai agăț de ceva
Ar trebui să mergi și să te iubești.
Pentru că dacă îți place așa de mult cum arăți
Oh iubito, ar trebui să mergi și să te iubești
Și dacă tu crezi că încă mă mai agăț de ceva
Ar trebui să mergi și să te iubești.
Pentru că dacă îți place așa de mult cum arăți
Oh iubito, ar trebui să mergi și să te iubești
Și dacă tu crezi (tu crezi) că încă (că eu) mă mai agăț de ceva
Ar trebui să mergi și să te iubești
Sensul versurilor
Cântecul vorbește despre depășirea unei relații toxice și găsirea puterii în sine. Mesajul principal este că, dacă cineva se iubește pe sine, nu va mai fi afectat de negativitatea altora și va putea merge mai departe.