Când o femeie se decide să uite,
Se-nchid şi cerurile la dorinţa ei.
Mi-ai spus că vrei să uiţi, să-ncepi din nou să mă trăieşti,
Dar eu când îţi vorbeam demult, parcă te văd: zâmbeşti!
Voiai să uiţi trecutul şi lumea-n care-ai fost,
Îmi spui că vrei o alta, dar ştii că n-are rost.
Am stat la un hotar, mâna ţi-am întins, dar tu nu m-ai văzut,
Acum mă rogi, mă vrei, nu pot: căci m-a durut!
Voiai acea lumină, dar te-ai răzgândit…
De ce pe urmă paşilor lăsaţi de mine, aşa târziu tu ai venit?
A fost un joc al tău, ori poate un joc al sorţii?
De suferinţa mea se-ntristau şi morţii.
Doar tu nu-mi cunoşteai durerea mea ascunsă,
Nici nu mi-ai mângâiat faţa mult prea plânsă.
Acum te-ntreb pe tine, de ce mă vrei-napoi?
De ce dărâmi azi ziduri, multe dintre noi?
Cândva, într-un trecut, te-ai lepădat de mine!
De ce azi ochii-ţi plâng şi mă vrei lângă tine?
Să nu-mi cerşeşti iubirea ce morţii ai sortit-o,
Iubirea ce mi-ai dat, cu lacrimi mi-am plătit-o.
Ce-aş mai putea să-ţi dau? Ce-ai vrea să-mi iei în schimb?
Trecând de lumea morţii… prin viaţă eu mă plimb.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și durerea unei persoane părăsite, care refuză o a doua șansă. Versurile descriu suferința provocată de abandon și imposibilitatea de a mai oferi iubire după trădarea suferită.