Îmi plânge gândul, la margine de lume
Că între noi, sunt ziduri pân’ la cer.
În lipsa ta, mă sting ca o făclie
La fericire, mai pot oare să sper?
Sărutul tău pe buze, păstrat îl am și azi
Și-i simt aroma, atât cât eu exist.
Am să-l păstrez, închis în colivie
Ascuns în colțul meu, de suflet trist.
Mă doare clipa, ce-n suflet mi se zbate,
Ca pasărea, în al ei zbor.
Mi-e tare dor și atât aș vrea,
Să îți sărut privirea, fiindcă eu simt că mor.
Încă îți simt parfumul, căldura din privire:
– Nu știi ce mult mă doare!
Că pe al vieții cer, noi.. simpli pioni din joc
Eu luna.. iar tu soare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și suferința cauzate de o iubire imposibilă. Naratorul își amintește cu nostalgie de un sărut, simbol al unei conexiuni pierdute, și se simte devastat de absența persoanei iubite.