Te-ai dus, iubitul meu, ai dispărut în neant,
Te-ai dus să fii stăpân pe bezna-ntunecată.
Eu, aceeași rătăcită prin destin…
La poarta sufletului, ți-am mai bătut odată.
Îți aduceam în palme doar lumină,
Dar m-ai gonit, și tare m-a durut.
Că n-ai mai vrut deloc să știi de mine
Și dragostea în zare s-a pierdut.
A coborât azi bezna pe iubirea noastră
Și prin întuneric, ochi-mi nu te văd.
În labirint cu moartea, fără să vreau…
Orbită de tristețe, mă tot pierd.
La poarta-ți ferecată, am să-ți las lumina
Ce pentru tine, din cer am adunat.
Mi te-am căutat pe cer, în mii de stele…
Din trista clipă, în care ai plecat.
De ce ești azi stăpân al neantului,
Scăldat în bezna deasă?
Eu, aceeași rătăcită prin destin,
Și mă visam mireasă…
Pentru tine!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei femei după pierderea persoanei iubite. Ea se simte rătăcită și dezorientată, căutându-l disperată, dar fără succes, fiind copleșită de tristețe și amărăciune.