Mi-a înghețat și lacrima în pleoape,
Și parcă noaptea îmi plânge în priviri.
Încerc s-adorm, pe-o margine de gând
Nu vreau să plâng, nu vreau să plâng.
În ace se răsfrâng și visele căzute
La fel cum cioburi se împrăștie prin vânt.
N-am vrut să se resfire, vroiam ca să le strâng
N-am vrut să plâng, n-am vrut să plâng.
Mi-a amuțit strigarea, ce în tăceri se zbate
Ca valul înspumat, de digul nemișcat.
Mă doare al meu suflet, dar mi te am în gând
Nu vreau să plâng, nu vreau să plâng.
Tot îmi răsuna-n larg, frânturi din cântec spart
Eu fredonez cu marea, aceeași melodie.
Aș vrea să uit, dar totuși.. mi te cânt
N-am vrut să plâng, n-am vrut să plâng.
Mă mângâie un val, mă spală de tristețe
De țipătul tăcerii, ce vine din adânc.
Sunt singură și amintiri mă frâng
Nu vreau să plâng, nu vreau să plâng.
Dar valul fură tot, frânturi ce-au mai rămas
Privesc încă odată, făcând un nou popas.
Și dau și amintirea și lacrima în vânt
N-am vrut să plâng, n-am vrut să plâng.
S-or scufunda în mare, epavă vor ajunge
Tristețile tăcute, ce mult m-au îmbrăcat.
Prizonieri, corali, or sta-n epavă-n rând
Nu vreau să plâng, nu vreau să plâng.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și tristețea unei persoane care încearcă să nu plângă, în ciuda amintirilor și a sentimentelor copleșitoare. Persoana se simte singură și rănită, dar încearcă să-și reprime emoțiile.