Eu și când plâng, știu să râd
Zâmbind, maschez durerea.
Îmi șterg lacrimi ce cad..
Eu sorții, nu-i fac vrerea.
Tot cad și mă ridic, nu-s frunză ruginie
Deși o viață am, nu am o veșnicie.
Dar chiar și-atunci când doare, zâmbesc, zâmbesc.. zâmbesc
Căci inima îmi bate, sunt vie.. deci, trăiesc!.
Zâmbesc și printre lacrimi, căci viața m-a călit
În repetate rânduri, pierdut-am ce-am iubit.
M-am și certat cu soarta, mi-am blestemat destinul
Dar inima-mi mai bate, nu m-a-necat veninul.
Trăit-am eu coșmaruri, în clipe de nesomn
Sunt dureroase tare, te fac din om, neom.
Dar tot ce am trăit, din suflet nu mi-a luat
Credința de-a iubi, cu adevărat.
Eu încă știu zâmbi, când sufletul îmi plânge
Și când un dor acut, în inimă mă frânge.
Mă-nghenunchează viața, dar nu zac la pământ
Eu dragostea o port, în inimă și-n gând.
Îmi varsă ochii lacrimi, dar eu mereu zâmbesc
Mai am încă speranță, mai pot ca să iubesc.
Cât inima îmi bate, eu voi zâmbi mereu
Iubirea va veni, cândva pe drumul meu.
Eu și plângând.. zâmbesc, sunt vie.. și iubesc,
Iar ce-am pierdut vreodată, așa mi-e scris în soartă!
Nu caut vinovați, să judec.. are rost?
Azi nu plâng, azi zâmbesc.. și am uitat ce-a fost.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre capacitatea de a zâmbi și de a iubi în ciuda greutăților vieții. Chiar și în momentele de durere și pierdere, naratorul găsește puterea de a merge mai departe și de a păstra speranța și credința în iubire.