Mi-am plâns fosta iubire în neștire
Și m-am închis, într-un trecut ce doare.
Dar astăzi știu.. că nu era iubire
Căci dragostea, nu moare.
Crede-am că mor, și n-am să fiu iubită
Precum iubesc, cu toată ființa mea.
Nu mai aștept iubire, ci doar am s-o ofer
Până-n ultima clipă, când mă ridic la cer.
Apusul vieții mele, mă va găsi iubind
Și nu voi regreta, deloc c-am să mă sting.
Chiar dacă eu pe lume, nu am sădit vreun pom
Port numele de „mamă” dând naștere la om.
Am fericirea toată, că am steluța mea
Și suferința toată, eu mi-o alin cu ea.
Pot pierde-n viață tot, nu-mi pasă de nimic
Când sunt strigată „mamă” sunt tare ca un zid.
Mă poate bate vântul, și ploaia cea cu piatră
Nimic nu mă doboară, că am pe lume-o fată.
E viața vitregită, haină.. și e rea
Dar eu sunt fericită, că am fetița mea.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre depășirea unei iubiri pierdute și găsirea sensului în maternitate. Chiar și în fața dificultăților vieții, dragostea pentru copil oferă putere și fericire.