JerryCo – De Când Ai Plecat

Refren: De când ai plecat cerul s-a întunecat
Nici acum nu pot să cred că poate să fie adevărat..
Nu ai cum să știi durerea pe care Tu.. mi-ai lăsat-o în urma ta..
Îmi amintesc și acum de parcă ieri a fost mai frumos
Și viața mea acum nu mai are nici un rost
când numai banii pe care-i fac
Mă îndeamnă să mai respir
Căci lumea vrea să fie bună dar e plină de venin
Când nu ai pe nimeni care să-ți spună ce ai
Sau când faci o faptă mai bună să fie Acolo să te vadă și ai probleme grămadă
Sau când n-ai bani, de ziua ta să auzi un La mulți ani
Și numai când visez și numai când adorm asta-i singura mea șansă ca să pot să te mai văd
Și când mă trezesc nu găsesc nici un motiv să zâmbesc
Și-mi vine să mă pun la loc să uit de toate
Dar speranța spune că poate
Într-o bună zi o să te întorci
Până atunci viața mea începuse
Când te-am văzut și s-a terminat în secunda când te-am pierdut
Refren:…..
Și am încercat să te schimb cu altcineva
Însă prima dragoste nu se uită chiar dacă am vrea
E cea mai grea dintre toate și pentru unii singura..
E cel mai bun lucru din lume nu se poate cumpăra
Și-mi amintesc când îmi spuneai că eu sunt tot ce ai
Mă comparai cu aerul pe care-l respirai
Doamne ce n-aș da să pot
Să te aud vorbind
Măcar o dată o clipă să te pot vedea zâmbind
Știu că dacă aș putea să întorc timpul cumva
Și astăzi vei fi a mea nu mai pot nici măcar să plâng
Fiindcă lacrimile mele s-au pierdut în vânt
Când ai plecat și în urmă nu te-ai uitat
La durerea pe care ai lăsat-o la mine în Suflet dintr-o dată soarele a intrat în nori
Și n-a mai ieșit nici măcar dimineața în zori
Refren:…………….
Acuma o să spun cam ce s-a-ntâmplat În anii ăștia care s-au dus și-mi amintesc
Spuneai că tatăl tău pe acasă nu prea vine cu zile
Sper că e bine. fiindcă al meu la câteva luni după tine a plecat
Și-am rămas fără un ban cu mama și cu fratemio
Fiindcă și soră-mea s-a mutat în altă parte
Să scape de ceartă și de scandaluri
Când mama ziua doar plângea
Lua pastile și dormea
Și ar fi vrut să muncească dar nu putea
Fiindcă durerea ce-o simțea era s-o ia
Dar nici nu-mi pot imagina
Am vândut niște droguri și am mai și luat și m-am lăsat
Te rog să crezi că n-am avut altceva pentru bani să fac
Când Madalin singurul ce m-a respectat și m-a iubit
A murit de supradoză și am simțit că dumnezeu m-a renegat (?)
Și ce-a urmat fiind disperat
Am luat mașina mort de beat, 80 la ora fiind minoră (?)
Puteam să mor când am intrat într-un garaj, un autocar (?)
Și Dumnezeu e a nu știu câta oară când m-a iertat
N-are rost să continui.. tu ce mai faci?
Aș vrea să știu. aș vrea să fiu în fața ta Și să-mi vorbești doar de bine
Am vrut să sun.. și am sunat..
Și când ai răspuns eram decis
Dar puterea mi-a dispărut și am închis
Într-o clipă, când am promis c-o să vorbesc.
Da am scris.. tot ce atunci pe moment ți-aș fi zis
Niște versuri din suflet semnate Jerycho
P. S gândindu-mă la ziua când te voi vedea dinou.
Refren:…

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea și regretul profund după o despărțire. Naratorul rememorează momentele frumoase, dar și greutățile ulterioare, culminând cu pierderi și decizii greșite. Mesajul central este dorința de a revedea persoana iubită și de a depăși trecutul.

Lasă un comentariu