Întoarce-ți, Doamne, fața către mine
Să vezi din plin pe robul tău umil,
Să-l vezi îngândurat, plin de suspine
Și neajutorat ca un copil.
Aducerile-aminte mi-arată a mea viață
Ca pe-un zăbranic negru-n zi de-nmormântare,
Copil, tânăr, adult mă văd mereu în ceață,
O ceață deasă, neagră și fără de scăpare.
Am așteptat sfârșitul sau bătrânețea calmă,
Nesimțitor în groapă sau fără de dorințe,
Dar, ca-n trecut, și-acuma o palmă sau sudalmă
Ma însoțesc pe drumu-mi cel plin de suferințe.
Și ca-n trecut și-acuma sunt fără apărare,
O țintă minusculă dar nimerită-n plin
De tot noroiul lumii, ce ustură și doare
Și îți preface viața într-un amar destin.
Mi-am căutat scăparea pe căi întortocheate
Sau pe cărarea dreaptă a recei judecăți,
Dar ușile-au rămas în fața-mi ferecate,
Pecetluite trainic, acum ca-n alte dați.
Și să nu-l vezi pe robul tău umil
Înfrânt, îndurerat, plin de suspine
Și neajutorat ca un copil
Întoarce-ți, Doamne, fața de la mine.
Și să nu-l vezi pe robul tău umil
Și să-nțelegi că-i irosit o viață
De om bătrân, de-adult și de copil
Întoarce-te, părinte, și nu-l privi în față.
Sensul versurilor
Piesa exprimă disperarea și sentimentul de abandonare al unui om care se simte lovit de soartă și imploră divinitatea să nu-l mai vadă în suferința sa. El se simte neajutorat și copleșit de greutățile vieții, căutând scăpare fără succes.