Iuliano – Spune-Mi Tu

Și nu știu de ce, acum am început
Să nu mai am deloc încredere în tine
Cu toate că eu ți-am demonstrat mereu
Că te iubesc și vreau să ne fie bine
Simt în ochii tăi, ceva te frământă
Spune-mi tu, iubita mea, ce se întâmplă?
Vocea ta, nu mai e ca altă dată
Ce s-a întâmplat, deja am pe inimă o pată
Nu mai ești la fel, ai început să te schimbi
Și nu îmi dau seama, de ce încerci să mă minți
Încep să cred că după atâta timp, nu te cunosc
Oare, tot ce-a fost între noi a fost fără rost?
Nu știu, poate totul e doar o prostie
Care mi-a trecut, acum, prin cap
Și nu o pot scoate din minte, ceva nu este normal
Mi-a rămas întipărit gândul, iar și iar.

Refren:
Poate ți-ai găsit pe altcineva
Poate inima îți va lua
Poate tu vei accepta
Să pleci de lângă mine, și să spui DA
Poate totul e doar un gând
Poate, ție îți sună absurd.

Dacă în viața ta, mai ai pe altcineva
Eu am să mă opresc aici, nu mai pot continua
Nu am să te împart eu cu un alt băiat
Nu contează, cât este el de bogat
Dacă are bani, nu înseamnă că este om mare
Nu înseamnă că-ți va pune lumea la picioare
Să nu lași niciodată banii să te schimbe,
Că mai târziu îți vei aminti de ale mele cuvinte
Nu vreau acum, noi să ne certăm
Dar crede-mă, eu te iubesc enorm,
Și mi-e frică acum să nu te pierd
Că vei lua cu tine inima mea din piept
Uită-te la mine, și spune-mi adevărul
Nu contează, că este bine sau este răul
Vreau să știu, ce ai tu acum în minte
Vreau să aud că inima ta încă mă mai simte.

Sensul versurilor

Piesa exprimă incertitudinea și frica de a pierde persoana iubită. Naratorul simte o schimbare în relație și se teme că partenerul său ar putea fi interesat de altcineva, punând la îndoială sentimentele și viitorul lor împreună.

Lasă un comentariu