Am venit o seară acasă,
Mai umplut de întrebări
‘Unde-ai fost? Cu cine dragă pân’ la trei’
De ce tu, tată, nu înțelegi
Că am crescut și nu mai cred în povești
A trecut timpul,
Știu că nu-i simplu
Vreau să-mi aleg singură titlu
A trecut timpul,
Nu e simplu.
Vreau să recit, să plâng în somn
Să n-aud de părerea tuturor
Să merg eu singură
În contra timp
Să mă cunosc pe mine,
Așa cum nu am reușit.
Vreau să fiu piesa aia fără ritm
Să pic în gol,
Și să pot să mă ridic
Așa tot, tată,
Ai fost mereu
Dar tu ești exemplu meu.
Știu că, pe multe de spus
Vrei să mă-asculți, încerci,
Da nu prea ai cum
Eu știu că te doare,
Vrei să-mi aduci soare
Și-n ziua care plouă aud tunete și spun;
‘Că’ a trecut timpu, știu că nu-i simplu’
Dar vreau să știu care-i titlu
A trecut timpu, nu e simplu.
Vreau să recit, să plâng în somn
Să n-aud de părerea tuturor
Să merg eu singură
În contra timp
Să mă cunosc pe mine,
Așa cum nu am reușit.
Vreau să fiu piesa aia fără ritm
Să pic în gol,
Și să pot să mă ridic
Așa tot, tată,
Ai fost mereu
Dar tu ești exemplu meu.
Tată, tată… tată.
Am venit aseară acasă,
Nu mi-ai pus iară-întrebări
Nu mai întrebi,
Unde-am fost pân’ la trei
Mulțumesc, tată,
Că-ai înțeles
Prea am crescut,
Și nu mai cred în povești
Sensul versurilor
Piesa explorează relația complexă dintre o fiică și tatăl ei, marcând tranziția de la dependență la independență. Ea își exprimă dorința de a se descoperi pe sine și de a-și trăi viața conform propriilor termeni, recunoscând în același timp influența pozitivă a tatălui său.