De când lumea, dragii mei,
Vremea trece, vrei, nu vrei,
Pleacă tinerețea-n grabă
Și pe nimenea nu-ntreabă,
Nouă nu ne cere sfatul
Și ne lasă cu oftatul,
Nu se mai întoarce-acasă,
De iubire nici nu-i pasă.
Ca un vis ne părăsește,
Vai de cine-mbătrânește,
Uneori mă tot gândesc
Vremea cum s-o păcălesc,
Să mă prindă toamna vieții
Cu refrenul tinereții,
Inima să tot iubească,
Dorul să nu-mbătrânească.
Dacă mi-o găsi pricină
Bătrânețea cea haină
Și-o veni la geam să-mi bată
Să am casa ferecată,
Tinerețe, plete-n vânt,
Hai să facem legământ:
Zboară-n fiecare toamnă
Unde dorul te îndeamnă.
Dar în prag de primăvară
Să te-ntorci la mine iară,
Că așa și cucul face
Pleacă toamna, dar se-ntoarce,
Primăvara când șosește
Codrul iar întinerește,
Tot așa aș vrea și eu
Tânără să fiu mereu,
Treacă zilele și anii,
Vreau să-mi cânte lăutarii!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul față de trecerea timpului și dorința de a păstra tinerețea inimii și a spiritului. Vorbitorul își dorește să sfideze bătrânețea și să trăiască mereu cu bucuria și pasiunea tinereții.