Foaie verde, foi de nalbă,
Vreau, măicuța mea, o salbă
Cu bujori și busuioc
Că eu n-am avut noroc.
Norocu-i floare cătată
Crește numai lângă baltă,
De-l găsește câte-o fată
Nu-l mai pierde niciodată.
Hai, noroc, noroc, noroc,
Ca o piatră arsă-n foc,
Ca un sâmbure-n țărână
Ne-ncolțit la rădăcină.
Cine n-are noroc, n-are,
Trage numai supărare,
Supărare și necaz
Și tot lacrimi pe obraz.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința profundă de a avea noroc și regretul lipsei acestuia. Norocul este personificat ca o floare rară, greu de găsit, iar lipsa lui aduce supărare și lacrimi.