Vezi, măi bade, cum ești tu,
Vii o seară, zece nu,
Mai bine n-ai mai veni
Să n-am pe cine dori,
Bade,
Dorul tău mă arde!.
Când privesc luna din prag
Și aștept pe cin’ mi-e drag,
Când privesc luna din șură
Stau să vie să-mi dea gură,
Bade,
Dorul tău mă arde!.
Foaie verde trei granate,
Departe-i badea, departe,
Șapte dealuri ne desparte
Și-o grădină jumătate,
Bade,
Dorul tău mă arde!.
O grădină și-o fântână
Și cale de-o săptămână,
O grădină scuturată,
Inima nemângâiată,
Bade,
Dorul tău mă arde!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete pentru badea ei, accentuat de distanța fizică dintre ei. Natura și elementele familiare (luna, grădina, fântâna) devin martori ai așteptării și ai inimii nemângâiate.