Trece timpul ca nebunul
Și mă trec și eu,
Și-am lăsat de ieri tutunul,
Zău, nu-mi pare rău,
De mă las de nicotină
Doctorul mi-a spus
Că pământu-o să mă țină
Zece ani în plus.
Și de șprițul de la gheață
Eu sunt divorțată
Și pe lume, și pe viață
Eu nu-s supărată,
De mi-ar spune de iubire
Doctorul s-o las,
Apoi, zău, să nu se mire
Dacă-l mușc de nas.
Eram tânără, frumoasă
Și n-aveam un pol,
Astăzi am și bani, de toate
Și colesterol,
Și mai am și tensiune
Șaptișpe cu opt,
Asta tot doctoru-mi spune:
„Ah, mânca-l-aș copt!”.
Și mi-a spus să pun în ciorbă
Sare doar un pic,
Iar la inimă, nici vorbă,
Să nu pun nimic,
Eu la inimă voi pune
Visele de dor,
Iar pe doctor de s-o pune,
Mamă, îl omor.
Trece timpul, nu discută,
Anii mei se trec,
Mai am mulți pân’ la o sută,
Dar nu-i pun la CEC,
Viața chiar de e sărată,
Fraților, vă spun,
De e dulce sau amară,
Gustu-l are bun.
Of, că tare-mi place viața
Pe pământ, mon chere,
Chiar dacă m-așteaptă Raiul
Nu mă duc în Cer,
Las și șprițul, las tabacul,
Dar am să iubesc,
C-atunci, nene, la ce dracu
Pe lume trăiesc?!
Sensul versurilor
Cântecul prezintă o perspectivă umoristică asupra îmbătrânirii și a renunțării la vicii pentru sănătate. În ciuda sfaturilor medicale, protagonista refuză să renunțe la iubire, considerând-o esențială pentru a trăi cu adevărat.