Of, ce bine-i că sunt mamă
Și-aud pruncii cum mă cheamă,
Singură mi-i i-am scăldat,
În cântece i-am culcat,
Primii pași când i-au făcut
M-au strigat cât au putut,
Gurița când au deschis
Prima dată mamă-au zis.
Și-o dat’ cu sufletul
Vă dau și eu cântecul,
S-aveți, mamă, glasul dulce,
De v-aud să-ncep a plânge,
Și să-mi cântați cu plăcere
Cum cântam eu mamei mele.
Și-apoi când oi fi bătrână
Voi să-mi fiți toiag în mână,
Voi creșteți, eu-mbătrânesc,
Înfloriți, eu veștejesc,
C-așa-i viața omului
Ca frunzele pomului,
Toamna-ngălbenesc și mor
Cresc altele-n locul lor.
Mi-am dorit doi copilași
Să vi-i las, lume, urmași,
Mi-i înfăș în scutece
Și mi-i culc în cântece,
Să vă cânte-n locul meu
Atunci când n-oi mai fi eu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă bucuria și împlinirea de a fi mamă, legătura profundă cu copiii și dorința de a lăsa o moștenire prin ei. Vorbește despre ciclul vieții și despre rolul copiilor de a continua tradițiile și amintirile.