O, mamă, scumpă mamă,
De tine mi-este dor,
Nici n-am băgat de seamă
Cum se duc anii-n zbor,
Parcă te văd la poartă
Cu drag mă așteptai,
Spuneai la lumea toată
Ce fată bună ai
Și câtă veselie
Era-n casă la noi,
O, ce copilărie
Aveam, fără nevoi!.
O, mamă, cât mă doare
Că astăzi nu mai ești,
Tot mă mai uit în cale
Să vii să-mi mai vorbești,
În zi de sărbătoare
Pe-acasă am trecut,
M-am întristat mai tare
Că nu te-am mai văzut,
În inima aprinsă
Durere am simțit
Că poartă era-nchisă
C-un lacăt ruginit.
Parcă mă văd, măicuță,
De câțiva anișori,
Eram o copiliță
Și îți adunam flori,
Și pentru fiecare
Aveai câte-un cuvânt,
Cuvânt de alinare
Din sufletul tău blând,
Așa se duce vremea
Și mâine n-om mai fi,
Te plâng eu, măicuță,
M-or plânge-ai mei copii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru mamă și amintirile frumoase din copilărie. Naratorul își amintește cu drag de afecțiunea maternă și resimte durerea pierderii acesteia, reflectând asupra trecerii timpului și a inevitabilității pierderii.