Nici o boală nu-i mai grea, neica-l meu
Ca dorul și dragostea, mai
Nici o boală nu-i mai grea, neica-l meu
Ca dorul și dragostea, mai,
Fie frunza de-ar pica, neiculita neica
Îl iubesc pe neicuța, neiculita neica
Fie frunza să pălească
Și neica să mă iubească.
Până nu te-am cunoscut, neica-l meu
Nici o boală n-am avut, mai
Până nu te-am cunoscut, neica-l meu
Nici o boală n-am avut, mai,
Dar acum de-atâta dor, neiculita neica
Dau și roua ochilor, neiculita neica
Că te văd trecând prin sat
Amarat și supărat.
Nu văd luna și nici stele, neica-l meu
Nici dorul inimii mele
Nu văd luna și nici stele, neica-l meu
Nici dorul inimii mele,
Că am somnul tulburat, neiculita neica
Că tu nu m-ai sărutat, neiculita neica
În lumina zorilor
Dau și roua ochilor.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea și suferința cauzate de dorul și dragostea neîmpărtășită. Protagonista își jelește starea, simțind că dorul este o boală grea și că absența iubirii îi tulbură somnul și îi umple ochii de lacrimi.