Neică, de dragostea noastră
A crescut un pom pe coastă,
Și dușmanii l-au aflat
Pomușorul s-a uscat,
L-au uscat din rădăcină
Cu invidie și ură.
Ia, neicuță, apă-n gură
Și udă-l la rădăcină,
Și udă-l și la mijloc
Să dăm dragostea la loc,
Să nu lăsăm niciodată
Lumea rea să ne despartă.
Ne vom iubi cu mult dor
În ciuda dușmanilor,
Pomul iar va înfrunzi
Atunci când ne vom iubi,
Omul care nu iubește
Dumnezeu îl pedepsește.
Sensul versurilor
Piesa descrie o dragoste amenințată de invidia și răutatea celor din jur, simbolizată printr-un pom care se usucă. Se exprimă speranța reînvierii dragostei prin efort și devotament, subliniind importanța iubirii și pedeapsa divină pentru cei care nu iubesc.