Cât ai da și cât ai vrea
N-ai cum să mai schimbi lumea,
Tu îi spui tot ce te doare,
Ea te vinde-n drumul mare,
Te vinde la drum de seară,
Inima ți-e foc și pară,
Lume, decât să vorbești
Învață cum să iubești.
Lume, lume, oare cine
Mai pierde vremea cu tine?
Ești așa de prefăcută,
Nimeni nu te mai ascultă,
Cât ești tu, lume, de mare
N-am să-ți mai dau ascultare,
Îmi văd de cântecul meu
Cu el mă alin mereu.
Mi-am văzut de viața mea
Și cu tot ce mi-a dat ea,
Mi-a fost greu, dar eu le-am dus,
Niciodată nu m-am plâns,
Cu credința-n Dumnezeu
Am mers doar pe drumul meu
Și-am să-ți mai cânt, lumea mea,
C-așa-mi spune inima.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de lume și refuzul de a se mai lăsa influențat de aceasta. În ciuda greutăților, naratorul își găsește alinarea în credință și în propriul cântec, alegând să-și urmeze drumul personal.