Mugurel de primăvară,
Dorul meu se-aprinde iară,
Zi și noapte nu-mi dă pace,
Eu nu vreau, dar el mă face
Să iubesc pe cine-mi place,
Cine-mi place e departe
Gura lumii ne desparte,
Fir de lămâiță,
Neică, neiculiță,
Eu cu dorul meu
Te aștept mereu.
Cântă-mi dorul, lăutare,
Să se-audă-n depărtare,
Din câmpie pân’ la munte
Toată lumea să-l asculte,
Neicuța să nu mă uite,
Cântă cucu-n lunca verde,
Dorul meu cine mi-l crede?
Verde sălcioară,
Dor de primăvară,
Să-mi aduci în prag
Pe neicuța drag.
Când adie primăvara
Mă îndeamnă inimioara
Să-mi văd satul și căsuța,
Să mai văd și potecuța
Unde m-aștepta neicuța,
Să văd lunca și izvorul
Unde mă-ntâlneam cu dorul,
Verde sălcioară,
Dor de primăvară,
Să-mi aduci în prag
Pe neicuța drag,
Spune-i, ciocârlie,
Dorului să vie,
Să-mi aducă-n prag
Pe cine mi-e drag.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane pentru un iubit aflat departe, amplificat de venirea primăverii. Natura înconjurătoare devine un martor și un mesager al acestui dor, iar speranța reîntâlnirii persistă.