Maică, m-ai crescut de mică
Și-am ajuns fată voinică,
M-ai crescut ca floarea-n vale
Fără nicio supărare,
Cu ochii mă privegheai,
Cu sufletul mă-nveleai,
Odihnă nu-ți mai găseai,
Maică, măiculița mea,
Mă-nfășai cu scutecul,
M-adormeai cu cântecul
Chiar de-ți plângea sufletul,
Maică, măiculița mea!
Nu fi, mamă, supărată,
Chiar de sunt îndepărtată
Gândul meu e doar la tine
Și tu știi, măicuță, bine,
Cum să pot, maică, uita
Gura ce mă dojenea,
Mâna ce mă mângâia,
Maică, măiculița mea?!
Niciodată pe pământ
N-am să pot, mamă, să uit
Cu ce grijă m-ai crescut,
Maică, măiculița mea!
Câte flori sunt pe coline
Le-oi culege pentru tine
Și-am să caut pe câmpie
Floarea care-ți place ție,
Cu dragostea le-oi lega,
Cu lacrima le-oi uda,
Cu gura le-oi săruta,
Maică, măiculița mea,
Oameni buni, să m-ascultați,
De mamă să nu uitați,
Cât ați fi de-ndepărtați
De părinți să nu uitați!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă recunoștința profundă a unei fiice față de mama sa pentru dragostea și grija necondiționată primită în timpul copilăriei. Ea își amintește de sacrificiile mamei și promite să nu uite niciodată eforturile depuse pentru creșterea ei.