Irina Loghin – În Excursie la Turci (Domnișoară, Un’ Te Duci?)

– Domnișoară, un’ te duci?
– În excursie la turci!
– Și-ai s-ajungi la Istanbul
Nu sta singură pe drum
Că turcii sunt peste tot
Și te-or duce într-un loc,
Te-or păcăli c-un inel
Și te-or duce-ntr-un bordel.
Și acolo, dragă fată,
Unul vine și-altul pleacă,
Ba mai vin și câte doi,
Că nu-i viața ca la noi,
Vine unul cât cămila,
Altul negru ca gorila,
Unul poate-i bișnițar,
Altul poate-i criminal.
Domnișoară, să nu crezi
C-așa te privatizezi,
Nu-nseamnă privatizare
Să-ți scoți totul la vânzare,
Ascultă de vorbă mea
Nu-ți vinde tinerețea,
Dacă tu nu ții la ea
N-o să țină nimenea,
E drept că sunt vremuri grele
Trebui’ să luptăm cu ele,
Să câștigi un ban cinstit
Să ai suflet fericit.

Sensul versurilor

Piesa este un avertisment adresat unei tinere naive despre pericolele care o pândesc dacă pleacă singură "în excursie la turci". Versurile descriu riscul de a fi păcălită și exploatată, pierzându-și astfel tinerețea și inocența.

Lasă un comentariu