Sunt fiică de țărani
Și am șaisprezece ani
Și mi-e drag de-un brav polițist
Cu mustață, subțirel,
Parcă-i tras printr-un inel,
Are mers ușor de parcă-i artist,
El mai vine câteodat’
Pe la noi pe-aici prin sat,
L-am văzut alaltăieri pe la club,
Eu cu ochii l-am furat,
Însă el n-a observat,
În mașină s-a urcat și-a plecat.
Însă bravul polițist
Tot cu mersul de artist
A trecut pe lângă mine pasiv,
Eu nici nu m-am așteptat
Că el nu m-a observat
Și-n gândul meu puțin m-am supărat,
Dar băiatul polițist
Lângă mine se opri
Și zâmbind frumos îmi spuse așa:
– Fată, dar frumoasă ești,
Doar o țâră să mai crești,
Și pe urmă vom avea ce discuta.
Refren:
Doamne, nu știu ce să fac
Ca să-i fiu cumva pe plac
Parcă nu-s urâtă și nu-s rea de fel!
Hei, hei, polițist,
Hei, hei, polițist,
Ia-mă și pe mine cu tine la oraș!
Hei, hei, polițist,
Hei, hei, polițist,
Când o să revii sper că n-o să mă mai lași!
Hei, hei, polițist,
Hei, hei, polițist,
Numai tu, voinice, îmi farmeci inima,
Hei, hei, polițist,
Hei, hei, polițist,
Numai lângă tine mă cheamă dragostea!
Sensul versurilor
O fată de la țară se îndrăgostește de un polițist care vine în sat. Ea își exprimă dorința de a fi remarcată și luată de el la oraș.