Frunzuliță mărăcine,
Rămâi, mândruțo, cu bine,
Mai am azi, mai am un ceas
Și plec, mândro, și te las,
Când pusei picioru-n scară
Ochii mândrii lăcrimară.
Ia-ți, neicuță, ranița
Că armata nu e grea,
De ți-o fi de mine dor
Raportează la maior
Să-ți dea drumul din armată
C-a iubit și el odată.
Frunzuliță matostat,
Am să viu mândruțo-n sat
Că dorul când te apucă
Te cuprinde dor de ducă
Spre sătucul cu căsuța
Unde te-așteaptă mândruța.
Trage, mândruțo, perdeaua
Ca să văd să-mi iau mantaua,
Mantaua și cu tunica
Că mă prinde ziulica,
Ține-mă, mândro, de mână
Că mai am o săptămână,
O săptămână-ncheiată
Și viu, neică, din armată.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea despărțirii iminente a unui tânăr de iubita sa, plecând în armată. Versurile evocă nostalgia și promisiunea reîntoarcerii, subliniind legătura puternică dintre cei doi.