Eram, neică, însurat,
Stăteam cu nevasta-n pat,
Mă trezesc cu soacra mea,
Că bea cu fii-sa cafea,
După ce-ntoarse ceașca
Îi ghicii c-am pe alta,
A dracului ceașcă-ntoarsă
Îmi strică liniștea-n casă.
Socrul meu nu zice „Hau!”
Că pe el știu cum să-l iau,
E mai greu cu soacra mea
Că umblă cu șușaua,
D-are și ea o slăbiciune
La țuica de două prune
Că dacă îi dau să bea
Începe-a mă lăuda,
Bea mă-sa, bea și fii-sa,
Până când golesc sticla,
Se-mbată și fac urât,
Rămânea-le-ar țuica-n gât!.
Refren:
Nu mai beau și nu mai beau,
Dar pe mândra tot o iau.
Noaptea iar se lasă
Neagră și pustie,
Dorul de la tine
Iarăși mă sfâșie,
Razele de lună
Fața-mi luminează,
Ochii iar îmi lăcrimează.
Sensul versurilor
Piesa descrie cu umor relația cu soacra și tentația băuturii, în ciuda promisiunilor de a se abține. Refrenul adaugă o notă de dor și melancolie, sugerând că, deși încearcă să se schimbe, atracția față de persoana iubită rămâne puternică.