Când te-ai dus, dragostea mea,
Nu tuna, nici nu ploua,
Era timp frumos și soare
Și dădeau cireșii-n floare,
Numai la inima mea
Bătea vânt și fulgera.
Gura lumii a fost rea
Și ne-a stricat dragostea,
De nu ascultam de ea
Dragostea și azi trăia,
Când se face primăvară
Înfloresc cireșii iară.
Numai un cireș din vale
De-atunci nu mai face,
Se usuc-așa ca mine
Din dragoste pentru tine,
N-am știut, n-am priceput
Să păstrez ce-aveam mai scump,
Sufletul mi-i ca o piatră
Și nu vrea nici azi să creadă
Că tot ce-a fost s-a pierdut
Și nu am ce-am mai avut,
Poate-odată-n casa mea
Iar va răsări o stea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei despărțiri petrecute într-un moment frumos al naturii, accentuând contrastul dintre frumusețea exterioară și suferința interioară. Naratorul regretă pierderea iubirii și speră la o viitoare împăcare sau la o nouă șansă la fericire.