De când mă știu pe-acest pământ
Cu drag eu v-am cântat,
Nu v-am cerut nimic în schimb
Decât un gând curat,
În cântec viața eu mi-am pus,
Dar asta n-a fost de ajuns
O vorbă rea tot m-a străpuns,
Iar sufletul mi-a plâns,
Dar eu tot nu m-am supărat,
Cu toată dragostea-am cântat
Și niciodată n-am uitat
De unde am plecat.
Iar cântecul, un dor nestins
În suflet l-am purtat
Și darul sfânt primit de Sus
Doar vouă vi l-am dat,
O doină să aline dor
Sau cântecul măicuțelor
Ce plângeau singure-n pridvor
Ducând atâta dor
Copiilor înstrăinați,
Prin lumea largă tot plecați
Și-i așteptau cu mare dor
Să-i vadă în pridvor.
Dacă am ajuns azi unde sunt
Doresc să schimb ceva
Să nu mai văd om necăjit
Cum stă în calea mea,
Eu să mă-mbogățesc nu vreau,
Doar mână de-ajutor să dau
La cei săraci și necăjiți,
De soartă oropsiți,
Voi face tot ce-mi stă-n putere
Să simtă o mângâiere,
Să le șterg eu lacrima
Și să-i pot ajuta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă recunoștința interpretului pentru darul primit și dorința de a-l împărtăși cu ceilalți. În ciuda greutăților întâmpinate, artistul își menține dragostea pentru cântec și își propune să ajute pe cei aflați în nevoie, oferindu-le alinare și speranță.