Ce-a dorit sufletul meu
S-a-mplinit cu mare greu,
După multă așteptare
Am un băiat ca o floare
Și-o fetiță bobocel
Cu numele Irinel.
Irinel, floare zglobie,
Ți-am pus numele ca mie,
Să crești mare, mândră față
Și să cânți la lumea toată,
Să cânți cu fratele tău
Așa cum am cântat eu.
Of, ce bine-i să fii mamă
S-aud pruncii cum mă cheamă,
Le simt mânuțele-ntinse
După gâtul meu cuprinse,
Gurița când au deschis
Prima dată mamă-au zis.
Și-apoi când oi fi bătrână
Voi să-mi fiți toiag în mână,
Voi creșteți, eu-mbătrânesc,
Înfloriți, eu veștejesc,
C-așa-i viața omului
Ca frunzele pomului,
Toamna-ngălbenesc și mor
Cresc altele-n locul lor.
Mi-am dorit doi copilași
Să vi-i las, lume, urmași,
Mi-i înfăș în scutece
Și mi-i culc în cântece,
În busuioc i-am scăldat
Și-n cântece i-am culcat,
Să vă cânte-n locul meu
Atunci când n-oi mai fi eu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă bucuria unei mame pentru copiii ei, văzuți ca împlinirea unei dorințe profunde. Ea anticipează viitorul, dorindu-și ca aceștia să-i continue moștenirea artistică și să-i fie sprijin la bătrânețe, acceptând ciclul vieții.