Pe unde-am trecut,
Doamne, ce-am văzut:
Bătrâni supărați
În azil uitați,
Am văzut părinți
Tot mai oropsiți
Plângând fiecare
Zilele amare,
Eu n-am mai răbdat
Și i-am întrebat
Ce povară grea
Le-a-ntristat viața.
Cu lacrimi fierbinți
Sărmanii părinți
Mâinile-și frângeau
Cu foc îmi spuneau:
– Am crescut copii
Până într-o zi
Când s-au însurat,
Neveste și-au luat,
Le-am fost grea povară
Și ne-au dat afară
Ca pe niște câini,
Of, părinți bătrâni!.
Cu drag i-am crescut,
Dar ei n-au știut
Să ne răsplătească
Grija părintească,
În loc să ne dea
Toată dragostea,
Ei ne-au și uitat,
Doamne, ce păcat,
Noi îi așteptăm
Că știm să iertăm
Și orice ar fi
Ei rămân copii.
Azi-noapte în vis
Ușa s-a deschis
Și-am văzut în prag
Băiatul meu drag,
Cât m-am bucurat,
Cât l-am sărutat,
Dar visu-a trecut,
N-a ținut prea mult,
Am sărit la geam
Pe stradă priveam,
Dar era pustiu,
Noapte și târziu.
Iar de i-ar vedea
Cu foc le-ar striga:
– Cu ce v-am greșit
De ne-ați părăsit?
Pe geamuri priveau
Din ochi le curgeau
Lacrimi de durere,
Fără mângâiere
Poate or zări
Unul din copii,
În zadar priveau,
Ochii-i ridicau
Și la Cerul Sfânt
Se rugau plângând:
– Chiar de-i dorul greu,
Bun e Dumnezeu,
El dă mângâierea
Cu toată puterea,
Și tot El plătește
Celui ce greșește,
Voi, copii, să știți
Cât aveți părinți
Lângă ei să fiți
Să nu-i părăsiți,
Că la Judecată
Dumnezeu nu iartă.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea și singurătatea părinților abandonați în azil de către copiii lor. Ei își amintesc cu amărăciune de grija oferită și de lipsa de recunoștință, dar încă speră și iartă, rugându-se pentru ei.