Frunzuliță foi și-o fragă,
Lume, lume mi-ai fost.
Și din tot sufletul,
Ți-am cântat și-ți cânt mereu, mai.
Refren:
Lumea bună mă iubește,
Lumea rea mă dușmănește,
Se ține de capul meu, mai
Și mă vorbește de rău.
Mulți ar vrea ca să mă vadă,
Ca pe-un bulgăr de zăpadă,
Ce se topește la soare,
Când e arșița mai mare.
Dar eu mă necăjesc,
Știu proverbul românesc, măi.
Că românul face haz,
Chiar cu lacrimi pe obraz, mai.
Refren:
De-aș putea din lumea bună,
Să smulg tot ce-i mătrăgună,
Să rog soarelele și luna,
Să usuce mătrăguna,
Mă să-mi trăiască dușmanii,
Și eu să le număr anii,
Să-mi trăiască să le cânt, mai,
Să mă facă fericit.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o acceptare a vieții cu bune și rele, cu prieteni și dușmani. Vorbitorul își exprimă dorința de a depăși obstacolele și de a continua să cânte, chiar și în fața adversității.