Vezi, măi neică, cum ești tu,
Vii o seară, zece nu,
Mai bine n-ai mai veni
Să n-am pe cine iubi,
Să te-ajungă dorul greu
Pe care l-am purtat eu,
Dorul și cu dragostea
Care-mi frige inima.
Ce-oi face cu dragostea,
Dorm o noapte, zece ba,
Tot de dorul lui neica,
Că neicuța e oltean,
Puișor de craiovean,
Fără el noaptea e an,
Neicuță, ce mi-ai făcut
De nu pot să te mai uit,
Pentru ochi de albăstrele
Pusei foc inimii mele.
Măi neicuță, n-am ce-ți da
Să-mi iei dorul cu mâna
Să-l pui la inima ta,
Să mi-l dai când l-oi cerea,
Eu să-ți dau gurița mea
Că e dulce ca și-a ta,
Focul de la inimioară
Nu știu cum să fac să piară,
Vino de stinge-l cu mâna
Și cu gura ia-i căldura.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund și suferința unei femei cauzate de absența iubitului ei. Ea își dorește să scape de acest dor și își oferă afecțiunea în schimbul alinării.