Ionela Prodan – Mama Mea cu Suflet Bun

Mama mea cu suflet bun,
Nu mă mai aștepți în drum,
Bătătura e pustie,
Pe prag doar vântul adie,
M-ai lăsat, măicuța mea,
Cu dor și inimă grea,
Stau pe ghimpi, mă lupt cu focul,
Nicăieri nu-mi găsesc locul.

Viața nu mi-a fost tihnită,
Nici de necaz ocolită,
Tu m-ai ajutat mereu
S-am și eu rostul meu,
Când vedeai că nu mi-e bine
Aveam un sfat de la tine
Și-mi arătai calea dreaptă,
Mama mea, vorbă-nțeleaptă.
Vin’, măicuță, să mă vezi,
Să stai să te minunezi,
După ce cântărești bine
Ce-am învățat de la tine:
Să nu mă tem de nimic,
De cad să mă și ridic,
Să trec, măicuță, prin viață
Doar cu zâmbetul pe față,
Să mă-ntorc în sat mereu,
Să nu uit de neamul meu,
Nici de casa de la țară
Pierdută-ntr-o ulicioară.

Sensul versurilor

Cântecul exprimă dorul profund pentru mama care nu mai este, amintindu-și de sfaturile și sprijinul ei. Vorbitorul își amintește de învățăturile mamei sale și de importanța de a rămâne conectat la rădăcini.

Lasă un comentariu