Măi neicuță de demult,
Ți-am dat gura cu-mprumut,
Ți-am dat gura cu-mprumut
De nu pot să te mai uit,
De te uită inima,
Te pomenește gura,
Ea-ți cunoaște patima,
Patima și dulceața.
Măi neicuță, mai Marine,
Vin’ diseară pe la mine,
Vin’ diseară pe la noi
Să-mi dai gura înapoi,
C-auzii aseară-n sat
C-ai pus gând de însurat
Nu cu mine, cu-altă fată
De maică-ta lăudată.
Mai ții minte-acum o lună
Mă țineai, neică, de mână,
Stăteam pe genunchii tăi,
Te uitai în ochii mei,
Spuneai că sunt frumușei
Și c-ai muri fără ei,
Iată, luna a trecut
Și tu, neică, n-ai murit.
Fetelor, vă dau un sfat
Să nu credeți în oftat,
Oftatul băieților
E ca roua florilor,
Când soarele se ivește
Roua mi se risipește,
Așa-i cu oftatul lor,
Oftatul băieților,
Măi neicuță, măi Marine,
Îmi iau gândul de la tine
Și nici rău nu mi-o părea
De te-nsoară maică-ta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea unei fete față de iubitul ei, care se pregătește să se căsătorească cu altcineva. Ea își amintește de momentele frumoase petrecute împreună și oferă un sfat altor fete să nu creadă în promisiunile deșarte ale băieților.