Cântă cucul la izvor,
Inima-mi arde de dor,
Cucule, de-oi mai cânta
Eu de dor oi suspina
După dragostea dintâi
Care mi-a fost căpătâi,
Dar și leagăn dorului.
Neicuță, al naibii ești,
Nici nu-mi râzi, nici nu-mi vorbești,
Numai din buze-mi zâmbești
Ori vrei să mă necăjești?
Vorbele ce vin prin lume
Știu că nu sunt de la tine,
Fără mine nu ți-e bine.
Pentru Floarea de la moară
Ai plecat neică-ntr-o seară,
Măi neicuță, știu prea bine
C-ai rămas c-un mărăcine,
Aduci vorba tot de mine
Când de rău și când de bine,
Dar nu mai ești pentru mine,
Un bătrân într-un toiag
Mi-a zis și el că-i păcat
Că noi doi nu ne-am luat.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund și regretul unei femei după o dragoste pierdută. Ea își amintește de relația trecută și realizează că, deși bărbatul a plecat cu alta, încă se gândește la ea, dar este prea târziu pentru o împăcare.