– Fir-ai să fii, mândruliță,
Cu năframa din cosiță,
Am venit la tine-aseară
Am crezut că ieși afară,
Ai privit peste portiță
Și-ai fugit în grădiniță.
– Neică, nu mă mai certa,
Nu m-a lăsat măicuța,
Ne-a văzut vorbind aseară
Când trecea pe ulicioară,
Mama rău s-a supărat
Și în casă m-a-ncuiat.
– Să fii, mândră, blestemată,
Că nu vii când ești chemată,
Dar norocul să te bată
Dacă te mai prind o dată
La fântână după apă
Nu mai scapi nesărutată.
De ce, mândro, m-ai mințit
Și degeaba am venit,
Că tu știi că nu mi-e bine
Dacă nu ești lângă mine,
Și tu n-ai venit aseară
Mi-a rămas gura amară.
Sensul versurilor
Piesa descrie o ceartă jucăușă între doi îndrăgostiți. Băiatul o ceartă pe fată că nu a venit la întâlnire, iar fata se apără spunând că a fost oprită de mama ei. În final, el își exprimă dorul și supărarea.