Dragoste, a naibii ești,
Zi de zi mă ocolești,
Te faci că nu mă găsești,
Pe alte cărări pornești,
O dată ne-am întâlnit,
Dar nimic nu mi-ai vorbit.
Dragoste, de-ai fi urâtă
De fete n-ai fi dorită
Și de neveste vorbită,
De bătrâne tăinuită,
Orișicine te iubește,
Cin’ te are se fălește.
Tu amăgești fetele,
Le zăpăcești mințile,
M-ai zăpăcit și pe mine
De nu știu noaptea când vine,
Dragoste, nu mai am somn
Nici pe cergă, nici pe țol,
Numai pe pământul gol
Lângă al meu puișor.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o viziune amară asupra dragostei, personificată ca o entitate evazivă și amăgitoare. Vorbitorul se simte zăpăcit și lipsit de somn din cauza dragostei, tânjind după o apropiere simplă și sinceră.