Frunză și-o zambilă albă,
Ce e inima de mamă:
De-are fată sau fecior
Să-i fie de ajutor,
Se căznește să și-i crească,
Toată viața s-o iubească,
Să și-i vadă măricei
Că sunt puișorii ei.
Eu am două floricele,
Pupa-le-ar maica pe ele,
Mă uit la ele cum cresc,
Dar inima mi-o topesc,
Am crescut și eu ca ele
În poala maicuței mele,
Toată lumea mă iubește
Și ea tare se mândrește.
Dimineața când mă scol
Sărut florile cu dor,
Îmi iau cântecele mele
Și plec în lume cu ele,
Dar ca să nu mor de dor
Îl iau și pe-al florilor,
Florile inimii mele,
Moare maica după ele.
Floricele de bujor,
Să nu luați viața ușor,
Când dă o boare de vânt
Nu vă plecați la pământ,
Viața dă bune și rele
Voi să treceți peste ele,
La bine și la nevoi
E și maica după voi.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dragostea profundă a unei mame pentru copiii ei și grija pe care o poartă pentru viitorul lor. Ea își dorește ca ei să fie puternici și să depășească greutățile vieții, asigurându-i de sprijinul ei necondiționat.