Lume, lume, soră lume,
Batǎ-te pustia, lume,
Lasă-te, lume, de mine,
Vrei să mă omori cu zile,
Pe la colțuri mă pândești,
Printre garduri mă privești,
Când mi-e bine nu-mi vorbești,
Când mi-e rău mă ocolești.
Lume, fii mai iertătoare,
Că viața e trecătoare,
Ce ne-am dat nu ne-am luat,
Să te superi e păcat,
Hai, lume, să ne-mpăcăm
Că doar o viață avem,
Trăiești astăzi, trăiești mâine,
Dar nu știi ce-o fi poimâine!
Mi-aduc aminte o dată
Că-n jurul meu făceai roată
Întindeam de-o horă mare,
Eu uitam de supărare,
Ca mâine de ies din tine
Tot îți las ceva din mine,
Îți las cântecele mele
Să-ți petreci, lume, cu ele,
Dar și două floricele,
Rodul dragostilor mele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o relație complexă cu viața, personificată ca "lume". Vorbitorul oscilează între reproșuri și dorința de împăcare, subliniind efemeritatea vieții și importanța iertării. În final, lasă în urmă amintiri și dragoste.