Bine-ai venit, An nou!
Bine-ai venit!
De când te-aștept aproape-am și albit!
Dar fiindcă-mi intri-n casă-ntâia oară,
Te rog să nu-mi faci casa de ocară.
Nu te grăbi să-mi intri pe furiș,
C-abia sosiși.
Noroc că te-așteptam deștept
Să te previu la timp, să fii atent,
Și-n clipa marelui eveniment
Să-mi calci în casă cu piciorul drept.
Și nu uita
Să-ți lași ciubotele afară.
Așa te vreau!
Te vreau la trup curat, neprihănit!
Și tot așa la suflet și la minte –
Te vreau sub chipul celui arvunit
Pe treizeci de arginți
Și-un blid de linte!
Și-acum, că te-ndurași să-mi intri-n casă,
Poftim la masă.
Dar mai nainte de-a gusta
Din vinul și din pâinea mea,
Deschide-ți ochii bine, ca să-nveți
Povestea Coliviei cu sticleți.
Și-n urmă, dacă poți să te-ntregești
Cu sfinții din icoanele de pe pereți,
Te rog – de pe parchete și sofa –
Să-mi schimbi covoarele de Buhara,
Și-n locul lor tu să-mi întinzi
Numai velințe oltenești.
Ca să-mi rasfrâng cu ele, în oglinzi,
Podoabele mândriei strămoșești.
Iar pe măsuțele pătrate,
În locul florilor de crin, fanate,
Să-mi pui în strachine de lut
Crăițe sângerii culese
În cinstea viitoarei florărese
Care, probabil, nici nu s-a născut!
An nou!
Ai auzit ce-ți cer?
Nu-ți cer să faci nimic în casa mea,
Mai mult decât ai face tu-ntr-a ta!
Iar eu, un biet român ursit
Să fiu scuipat și pălmuit,
Deși n-am casă cu calorifer,
Te-adăpostesc de viscol și de ger
Și te cinstesc așa cum se cuvine
Să fiu cinstit și eu – măcar de tine!
Te-ntâmpin ca pe-un frate-adevărat –
Un frate ce-mi va da napoi
Sticletele ce mi-a furat
Alt frate, mult mai mare decât noi!
Te-ntâmpin numai cu atât –
Ce mi-a rămas –
Un „Ah” în gât,
Și-un gest cu care te primesc
Ca pe-un „Specific românesc”!
An nou!
Fii nou de sus și până jos!
Copil al nimănui și-al tuturor,
Copil din flori,
Copil gălăgios.
Desfășură-te-ncet de pe mosor.
Încet, cât mai încet, și liniștit.
Și fii atent ca nu care cumva
Să ți se rupă firu-n casa mea!
Bine-ai venit, An nou.
Bine-ai venit!
Sensul versurilor
Piesa este o urare de bun venit pentru Anul Nou, dar și o reflecție asupra speranțelor și așteptărilor legate de viitor. Vorbitorul își dorește un an nou mai bun, respectând tradițiile și valorile românești, și speră la o schimbare pozitivă.