Atâta gol în lumea bunăstării
Oameni secați de singurătate
Se hrănesc la farmacie
Și se tem să fie veseli
Copii bătuți la cap
Își caută părinții la tribunale
Părinții nu mai văd pe unde calcă
Și merg pe două cărări ca la beție
Melci morți în paturi
Îngerii vând dragoste pe trotuare
Îndrăgostiții se privesc cu ochii închiși
Suflete hăituite de lucruri
Tinerii cu mintea frântă
Țipă să nu se rătăcească
Nepăsarea atârnă moral ca o floare ofilită
Justiția nu mai ucide
Oamenii se omoară singuri cu fericirea
Și fac istoria cu familia și cu venitul
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume aparent prosperă, dar profund marcată de singurătate, depresie și alienare. Oamenii se simt pierduți și se auto-distrug în căutarea fericirii, într-o societate indiferentă.