Ion Dolanescu – Mi-e Dor de Băiatul Meu

Sunt atât de supărat, de nu văd pe unde calc,
Nu văd unde calc pământul, merg încotro bate vântul.
Blestem clipa, blestem ceasul, care mi-au adus necazul,
Prin ce trec eu de 2 ani, nu doresc nici la dușmani.
Mă apasă un dor greu, mi-e dor de băiatul meu,
Mi-e dor de al meu prințișor și din asta cred că mor.
Vino Vodă, vino acasă, că mi-e inimioara arsă,
Totu-i trist aici în țara, fără tine-i casa goală.
Ca orice om supărat, care ține la băiat
Te-a încercat să iei aminte, sfatul meu bun de părinte,
Să te însori cu o fată bună, după merit și măsură,
Să fie de seama ta, ca să nu ai soarta mea.
Nu vreau să te necăjesc, vreau doar ca să-ți amintesc,
Cum te-am crescut eu, Ionuț, de când ai rămas micuț,
Te-am crescut dintr-o fărâmă, ți-am fost tată, ți-am fost mumă,
Te-am crescut, te-am legănat, de când maica te-a lăsat.
Cu ce-am greșit prințul meu? că a muncit taică din greu,
Am muncit și peste zări, să te cresc cu servitori,
Ți-a făcut taică de toate și te-a dat la facultate,
Am trăit doar pentru tine, să ajungi mai ceva ca mine.
Prințule te-ai însurat cu cine ți-a căzut drag,
Plâng că m-ai lăsat cu dor, prințul meu rătăcitor.
Plâng că am rămas singur Doamne,
Iar dușmanii bat din palme, ai făcut fără să vrei, voia la dușmanii mei.
Mama ta cântă într-una și spune la toată lumea,
Că și-a câștigat băiatul și m-am ales cu oftatul,
Că te-ai împăcat cu ea și ești împotriva mea,
Că-s rău și m-ai părăsit și-n zadar eu am muncit.
Te întreabă copile lumea, și te întreb și eu acuma:
Unde era mama ta când tăicuța te creștea mai?
Câți bani ți-a dat, câtă pâine? ce-a făcut ea pentru tine?
Că-n atâția anișori nu te-a văzut de 5 ori..
Eu ca părinte, ca tată, nu te-am oprit niciodată,
Să vorbești cu mama ta, tu știi cum fugeai de ea mai,
Timp de 20 de ani v-ați avut ca doi dușmani,
Acum v-ați unit vad bine să vă răzbunați pe bine.
Eu vă las în seama voastră doar faptele să vorbească,
Știe toată România că mi-am făcut datoria,
Ți-am dat minte și povată, ți-am dat 7 ani de acasă,
Te-am crescut ca-n foișor, prințul meu rătăcitor.
Am încercat să te uit, să joc taică și să cânt mai,
M-am înfrățit cu paharul să uit dorul și amarul,
Dar cum să uit taică dragă când te așteaptă țara întreagă?
Te așteaptă lumea, poporul ca să primenești folclorul.
Te așteaptă persinarii, finii tăi și lăutarii,
Te așteaptă Dâmbovița și sărmana bunicuța.
Să te întorci pe al tău pământ, aici unde te-ai născut,
Să te întorci pe perna ta, că-n străini viața e grea mai.
Până atunci prințul meu, eu te las cu Dumnezeu mai,
Să-ți dea pacea, sănătatea, să poți cântări dreptatea,
Când vei afla vinovatul spune-mi al cui e păcatul,
Ca să știe lumea toată, care-i vina mea de tată.
Taică nu mai am putere să-ți aduc vreo mângâiere,
Îți trimit din depărtare, acest cântec alinare,
Cu răbdare să-l asculți și de mine să nu uiți,
Că sunt singurul din lume care îți vrea numai bine.
Dar viața drumul și-l țese, omul din soartă nu iese,
Ce ți-e scris în frunte-i pus, totu-i de la Cel de sus mai,
Mai târziu când ai copii, prințule tu ai să știi,
Atunci vei ști ce înseamnă să fii tată, să fii mamă.