Plecarea.
Strofa 1
Tu ai plecat demult, privirea-mi încă te petrece,
Dar m-am lovit de scrum… acum îmi pari întors și rece.
Tot ce noi am visat în van se scurge într-o clipă,
Singurătatea rea lovește ca un val de-o stâncă!
Refren:
Te-aș fi rugat o clipă să mai stai,
Dar ce folos? Tu mult te mai grăbeai.
Aș fi-ncercat să mint că-i mai bine-așa
Și tot eu lângă tine aș veghea.
Aș fi-ncercat să fur cu mâna mea
Tot ce am strâns în tine eu cândva
Să nu mai las o umbră-n urma mea,
Pustiul căzut în ninsoarea cea grea… plecarea.
Strofa II
Am înțeles acum de ce nu ți-ai întors privirea,
În viață ocolim să luăm în piept și despărțirea.
Cred că tu te temeai să nu te-ntorci din nou la mine.
Chiar dacă tu ai vrea, eu nu mă-ntorc nicicând la tine!
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea și regretul resimțite în urma unei despărțiri. Naratorul reflectă asupra momentului plecării, asupra singurătății și asupra imposibilității de a schimba trecutul, acceptând în final decizia celuilalt și imposibilitatea unei reîntoarceri.