Și foaie verde maghiran,
Mă căznesc, puică, de-un an
Și mă căznesc, puică, de-un an
Să fac pelinul zahar.
Și-amar, puică, amar dragă,
Amară mi-e viața-ntreagă.
Și pelin beau, pelin mănânc,
Seara pe pelin mă culc.
Și pelin beau, pelin mănânc,
Seara pe pelin mă culc.
Dimineața când mă scol,
Cu pelin pe ochi mă spăl, măi,
Mă spăl să mă răcoresc,
Și mai rău mă amărăsc, măi.
Și foaie verde periniță
Vin, puică, de-mi dă guriță,
Și foaie verde periniță
Vin, puică, de-mi dă guriță,
Că pelinu-i tot amar, măi,
Iar gura ta e zahar,
Gura mi-ndulcește chinul,
Dorurile și pelinul.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o stare profundă de amărăciune și chin, folosind pelinul ca metaforă centrală. Singura alinare vine din dragoste, gura persoanei iubite fiind zaharul care îndulcește amarul vieții.