Frunzuliță mărgărit,
Niciodată n-am să uit
Satu-n care m-am născut
Și-n care-am copilărit,
Ulița și-o potecuță
Pe unde mergeam desculță.
Potecuța dintre vii
Mi-a știut dorul întâi
Că mergeam pe ea cântând
Și cu neicuța în gând,
Mergeam să-i spun dorul lui
Pe malul Neajlovului.
Dorul meu e ca și focul
M-a îngălbenit ca socul,
Dorul meu e ca și para
Mi-a făcut față ca ceara,
Eu de dor nu pot dormi
C-am învățat a iubi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un dor profund față de satul natal și de prima iubire. Amintirile din copilărie, plimbările desculțe și gândul la persoana iubită sunt evocate cu nostalgie și căldură.