Foaie verde iasomie,
Neica-i om de omenie,
Dar sărutul nu-l prea știe
C-a uitat de-atunci din vie,
Și mă roagă ziua toată
Ca să-l mai învăț o dată.
Îl învăț, nu ține minte,
Zice că-i cam scurt la minte,
Că e tânăr, neumblat
Și că eu l-am fermecat,
Și d-aia mai cere odat’
Să-l învăț la sărutat.
După cum nu are minte
Frică mi-e că mă va vinde,
Și-o să plece noaptea-n sat
Să arate ce-a-nvățat,
Și eu rămân cu învățatul,
Iară el cu sărutatul.
Neicuță, cred că-i mai bine
Să lași până mintea-ți vine,
Să pleci, neică, la armată
Să te-ntorci cu mintea coaptă,
Atunci te iau de bărbat
Și te-nvăț la sărutat.
Sensul versurilor
O fată își descrie iubitul ca fiind naiv și uituc în ceea ce privește sărutul. Ea glumește pe seama faptului că trebuie să-l învețe mereu și sugerează că ar fi mai bine să se maturizeze înainte de a se căsători.