De-ar vorbi inima mea
Să spună ce are-n ea
Zi și noapte-ar povesti
Și tot nu le-ar isprăvi,
Unii-ar râde, alții-ar plânge,
Alții mâinile și-ar frânge.
Cei ce-ar râde n-au iubit,
Cei ce-ar plânge-au suferit,
Cei care-și frâng mâinile
I-au prins bătrânețile,
Le-au încrețit frunțile
Și le-au albit tâmplele.
Grea e, neică, dragostea
Nimeni nu scapă de ea,
M-am ferit cât am putut,
Dar ea tot m-a nimerit,
Credeam c-am s-o păcălesc
Că n-am vrut să mai iubesc,
Dar tot ea m-a păcălit
Și-uite că iar am iubit.
Vers refren 1:
Lele, lele, Leano!.
Vers refren 2:
Măi, neicuță, măi, măi!
Sensul versurilor
Piesa exprimă inevitabilitatea dragostei și suferința pe care o poate aduce. Vorbește despre cum dragostea ne poate surprinde chiar și atunci când încercăm să o evităm, și despre impactul emoțional și fizic al vieții asupra oamenilor.